Ediţia a XIII-a a Festivalului „O floare pentru mama”
Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, Primăria şi Consiliul Local al comunei Berchişeşti omagiază începutul primăverii printr-o festivitate unică, la care sunt invitate toate reprezentantele sexului frumos din satele aparţinătoare – Berchişeşti şi Corlata.
Le anunţ pe dragele mele doamne şi domnişoare, mămici, bunici şi fetiţe, că în acest an vom organiza Festivalul „O floare pentru mama!” duminică, 10 martie, începând cu ora 14.00, la Centrul de Cultură, Artă și Tradiții Berchișești .
Printre cei care vor evolua se numără și grupul folcloric al Şcolii Berchişeşti.
Dragi doamne şi domnişoare din comuna Berchișești,
Țin să vă multumesc pentru prezența dumneavoastră la Ediţia a XIII-a a Festivalului „O floare pentru mama”, organizat de Primăria și Consiliul local al comunei Berchișești, ce s-a desfăşurat astăzi la Centrul de Cultură, Artă și Tradiții din localitate!
Mi-a făcut o reală plăcere să fiți prezenți la acest eveniment, alături de minunații și talentații interpreți Ionuț Fulea și Marian Gogan posesorii unor voci superbe și cu un repertoriu ce au bucurat inimile tuturor doamnelor şi domnişoarelor prezente!
Nu în ultimul rând, aș vrea să aduc mulțumiri ansamblului folcloric al școlii comunei noastre.
Firește, evenimentul nu ar fi fost posibil fără participarea dumneavoastră, motiv pentru care, Primăria, împreună cu Consiliul local al comunei Berchișești, vă transmitem sincere mulțumiri pentru prezență!